05 May
05May

O lectură a cuvântului lui Dumnezeu „Povestea adevărată din spatele lucrării în Epoca Mântuirii

Dumnezeu Atotputernic spune: „În Epoca Harului, omul căzuse deja pradă putreziciunii Satanei, prin urmare, pentru lucrarea mântuirii întregii omeniri era nevoie o abundență de har, o îngăduință nemărginită, răbdare și, mai mult decât atât, de o jertfă îndeajuns de mare pentru a ispăși păcatele omenirii, astfel ca lucrarea să fie dusă la bun sfârșit. Ceea ce a văzut omenirea în Epoca Harului n-a fost altceva decât jertfa Mea pentru ispășirea păcatelor oamenilor, adică Isus. Tot ce știau ei era că Dumnezeu putea fi iertător și îngăduitor și tot ceea ce au văzut a fost mila și bunătatea iubitoare a lui Isus. Aceasta s-a datorat în întregime faptului că au trăit în Epoca Harului. Și așa se face că, înainte să fie mântuiți, ei au avut parte de numeroasele feluri de har pe care Isus le-a pogorât asupra lor, iar asta a fost numai spre binele lor. Astfel, ei puteau fi iertați de păcatele lor mulțumită desfătării cu har și au avut, de asemenea, ocazia să se mântuiască bucurându-se de îngăduința și răbdarea lui Isus.”

Fulgerul de la Răsărit, Biserica lui Dumnezeu Atotputernic a fost creată datorită arătării și lucrării lui Dumnezeu Atotputernic, q-a doua venire a Domnului Isus, Hristosul zilelor de pe urmă. Aceasta este alcătuită din toți cei care acceptă lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă și care sunt cuceriți și mântuiți de cuvintele Lui. Biserica a fost întemeiată personal, în întregime de Dumnezeu Atotputernic și este condusă de El, ca Păstor. Cu siguranță aceasta nu a fost creată de o persoană. Hristos este adevărul, calea și viața. Oile lui Dumnezeu aud glasul Lui . Atâta timp cât citiți cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, veți vedea că Dumnezeu S-a arătat.

Comentarii
* E-mailul nu va fi publicat pe site.
I BUILT MY SITE FOR FREE USING