15 May
15May

Film creștin „Alinare în necaz” Segment 1 - Strategia Partidului Comunist Chinez de constrângere a creștinilor prin amenințarea familiilor lor

Pentru a-i constrânge pe creștini să vândă biserica, să-L trădeze pe Dumnezeu și să-şi compromită șansele de a fi mântuiți de Dumnezeu, Partidul Comunist Chinez amenință fără scrupule pe membrii familiilor creștinilor și se folosesc de emoțiile familiilor creștinilor pentru a-i forța pe aceştia să-L trădeze pe Dumnezeu. Pot intrigile Partidului Comunist Chinez să-şi atingă scopul? În această bătălie dintre bine și rău, cum vor reuşi creștinii să se bazeze pe Dumnezeu pentru a învinge ispitele Satanei și pentru a rămâne fermi și a-L mărturisi pe Dumnezeu?

Fulgerul de la Răsărit, Biserica lui Dumnezeu Atotputernic a fost creată datorită arătării și lucrării lui Dumnezeu Atotputernic, q-a doua venire a Domnului Isus, Hristosul zilelor de pe urmă. Aceasta este alcătuită din toți cei care acceptă lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă și care sunt cuceriți și mântuiți de cuvintele Lui. Biserica a fost întemeiată personal, în întregime de Dumnezeu Atotputernic și este condusă de El, ca Păstor. Cu siguranță aceasta nu a fost creată de o persoană. Hristos este adevărul, calea și viața. Oile lui Dumnezeu aud glasul Lui . Atâta timp cât citiți cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, veți vedea că Dumnezeu S-a arătat.

Comentarii
* E-mailul nu va fi publicat pe site.
I BUILT MY SITE FOR FREE USING