Marturii crestine 2020 „Transcendența și măreția forței de viață a lui Dumnezeu”
Marturii crestine 2020 „Transcendența și măreția forței de viață a lui Dumnezeu”
de Lin Ling, provincia Shandong
M-am născut într-o familie săracă, într-o zonă rurală și, din cauza faptului că familia noastră nu avea putere sau statut, am fost privită de sus de către ceilalți de la o vârstă fragedă și am fost adesea hărțuită. De fiecare dată când se întâmpla acest lucru, mă simțeam extrem de umilită și nefericită și tânjeam după ziua în care un salvator va veni să-mi schimbe soarta. După ce m-am căsătorit, deoarece viața era dificilă, iar fiul meu era adesea bolnav, vecinii mei mi-au vorbit despre credința în Isus, iar când am aflat că Domnul Isus îi poate mântui pe cei aflați în chinuri de suferințele și necazurile lor, am fost foarte emoționată. Am simțit că, în sfârșit, Îl găsisem pe Mântuitorul meu și, astfel, din acel moment am crezut în Isus și am participat cu ardoare la întruniri și am ascultat predici oriunde am putut. Dar, după aceea, mi-am dat seama că bisericile erau din ce în ce mai pustii și că invidia, disputele și uneltirile dintre credincioși deveneau din ce în ce mai grave. Nu exista vreo diferență față de societate în general. Nu reușeam să nu fiu extrem de dezamăgită, credința pe care o simțeam la început a dispărut treptat și nu am mai mers la întruniri.
În anul 2000, o soră mi-a predicat Evanghelia lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă. Când am aflat că Dumnezeu Atotputernic este Domnul Isus reîntors, cuvintele nu au putut exprima bucuria pe care am simțit-o în inima mea. În fiecare zi, de câte ori aveam timp, țineam în mână cuvântul lui Dumnezeu și îl citeam precum mănâncă un om înfometat. Sinceritatea din cuvintele lui Dumnezeu m-a încălzit și m-a consolat. Am simțit mila, mântuirea și grija Creatorului pentru mine, iar spiritul meu însetat a obținut udare și provizii. După aceea, am trăit în sânul familiei numeroase a Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic, unde participam la întruniri și îmi îndeplineam datoria alături de frații și surorile mele. Cu toții ne străduiam să urmărim adevărul pe fondul udării și proviziilor oferite de cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic, exista dragoste între frații și surorile mele și ne ajutam cu toții unul pe celălalt. Nu exista nicio uneltire, înșelăciune sau batjocorire a sărăciei sau iubire de avere și, cu atât mai puțin, vreun abuz sau vreo asuprire. În Biserica lui Dumnezeu Atotputernic, m-am bucurat cu adevărat de o fericire și de o bucurie pe care nu o mai experimentasem niciodată până atunci. Cu toate acestea, deoarece credeam în Dumnezeu Atotputernic, am fost arestată și torturată brutal de către guvernul PCC, apoi întemnițată timp de un an. În acel bârlog întunecat al demonului, cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic a fost cel care mi-a dat credință și putere și care, pas cu pas, m-a călăuzit pentru a-l birui pe Satana și pentru a trece peste limitele impuse de moarte.
În noaptea de 24 august 2009, tocmai adormisem, când am fost trezită brusc de niște bătăi puternice în ușă. Înainte de a avea timp să reacționez, 7-8 polițiști au spart ușa și au intrat în cameră. De îndată ce au intrat, au strigat: „Nu te mișca! Coboară din pat și vino cu noi!” Nici nu am avut bine timp să mă îmbrac, că am și auzit clicul unui aparat foto ce tocmai mă fotografia. Apoi, poliția a întors casa cu susul în jos în timp ce o percheziționa, fără să piardă din vedere nici măcar o singură bucată de hârtie. Nu a durat mult până când casa a ajuns într-o dezordine totală, de parcă ar fi fost răscolită de bandiți. Totul era aruncat pe podea de nu mai aveai pe unde merge. După aceea, trei polițiști m-au dus cu forța într-o dubă care aștepta afară.
După ce m-au dus la secția de poliție, m-au obligat să stau cu fața la perete. Un ofițer de poliție m-a interogat cu un glas aspru, zicând: „Spune-ne adevărul despre credința ta în Dumnezeu Atotputernic! Care este rolul tău în biserică? Cine este conducătorul tău? Unde este el? Spune-ne totul!” Am spus, fără teamă: „Nu știu nimic!” Frustrarea lor s-a transformat imediat în furie. Mă loveau cu picioarele în timp ce urlau la mine, jignindu-mă, și mă amenințau cu răutate: „Dacă ne spui, te vom lăsa să pleci, iar dacă nu, te vom omorî în bătaie!” În timp ce vorbeau, m-au împins într-un scaun metalic cu o bară mare folosită la imobilizare, pe care mai apoi au blocat-o. Văzând modul în care m-au arestat acești polițiști machiavelici, cu o asemenea desfășurare de forțe, precum și înfățișările lor diabolice și privirile furioase pe care mi le aruncau și cum mă tratau pe mine, o femeie fără apărare, ca și cum aș fi comis o crimă atroce, nu reușeam să nu fiu panicată și înfricoșată. M-am gândit: „Cum intenționează să mă chinuie? Dacă, într-adevăr, mă torturează sau mă bat, ce voi face?” Nu m-am putut abține să nu mă rog cu disperare, în inima mea, lui Dumnezeu: „Dumnezeule Atotputernic! Statura mea este cu adevărat prea mică și, înconjurată de forțele malefice ale Satanei, am devenit înspăimântată. Te implor să-mi dai credință și putere. Ocrotește-mă astfel încât să nu-mi plec capul în fața Satanei și a acestor demoni și să pot sta neclintită și să depun mărturie pentru Tine!” Acesta este momentul când mi-am reamintit cuvintele lui Dumnezeu: „Ar trebui să știi că toate lucrurile din mediul ce te înconjoară sunt acolo cu permisiunea Mea, Eu le aranjez pe toate. Vezi cu claritate și mulțumește-Mi inima în mediul pe care eu ți l-am dat. Nu te teme, Dumnezeu Atotputernic al oștirilor va fi cu siguranță lângă tine; El vă apără și vă este scut” („Capitolul 26” din „Cuvântări ale lui Hristos la început” în Cuvântul Se arată în trup). Da, tot ce mi s-a întâmplat în acea zi a avut permisiunea tronului lui Dumnezeu, așa că, deși eram captivă într-un bârlog de demoni și mă confruntam cu o adunătură de fiare haine și diabolice, nu luptam singură; Dumnezeu Atotputernic era cu mine. Mă puteam baza pe El și El era sprijinul meu puternic, așa că de ce trebuia să mă tem? Gândindu-mă la aceste lucruri, nu m-am mai simțit intimidată sau înfricoșată, am avut tăria să mă lupt cu Satana până la capăt și am jurat că voi rămâne neclintită și voi depune mărturie pentru Dumnezeu, chiar dacă toate acestea m-ar costa viața!
După aceea, poliția a început să încerce să-mi smulgă o mărturisire prin tortură. În dimineața primei zile, m-au încătușat, iar când poliția m-a adus pentru un test de sânge, m-au târât forțat după ei, făcând ca marginile tăioase ale cătușelor să-mi intre în carne. Nu peste mult timp, pielea de la încheieturi devenise carne vie, iar durerea era pătrunzătoare și intensă. După aceea, m-au încătușat de un calorifer și, temându-se că voi fugi, au strâns cătușele atât de tare încât încheieturile mâinilor s-au transformat într-o masă însângerată. Acești ofițeri de poliție diabolici m-au interogat iar și iar, încercând zadarnic să mă forțeze să divulg informații despre biserică, dar pentru că de fiecare dată am spus că nu știu nimic, aceștia au devenit furioși și și-au pierdut cumpătul. Unul dintre ei a înaintat mânios și m-a plesnit puternic peste față. Am văzut instantaneu stele verzi, aproape că am leșinat, dinții mi s-au zdruncinat în gingii, iar lacrimi mi-au țâșnit involuntar din ochi. Când ofițerul de poliție m-a văzut plângând, dar tot refuzând să vorbesc, s-a schimonosit de furie, mi-a înșfăcat fără milă mai multe șuvițe de păr de pe frunte, și le-a înfășurat în jurul mâinii, și apoi mi-a trântit cu forță ceafa de perete. Această lovitură brutală m-a amețit, urechile începând să-mi țiuie. În furia lui încă nepotolită, m-a pălmuit de mai multe ori la rând și a strigat furios: „Te voi face să plângi! Asta capeți pentru că nu vorbești!” În timp ce vorbea, m-a călcat violent pe picior cu pantoful. După ce am fost supusă la bătăile și chinurile năprasnice ale acestor diavoli, eram vlăguită și mă durea tot corpul. M-am întins pe podea, nemișcată, de parcă eram pe moarte. Văzând în ce stare sunt, polițiștii au aruncat o serie de înjurături și au plecat, trântind ușa la ieșire. După-amiază, m-au supus mai multor bătăi la fel de crunte, încercând să mă forțeze să divulg informații despre biserică. După mai multe reprize de acest fel, eram amețită și îmi era greață, iar trupul mă durea atât de tare încât, pur și simplu, îl simțeam gata să se dezmembreze. Simțeam că aș putea muri în orice clipă. Dar acei polițiști diabolici nu au redus nicidecum interogatoriile. Cu o lipsă totală de umanitate, au folosit o brichetă pentru a-mi arde picioarele, provocând imediat formarea a două bășici mari. M-a durut atât de tare încât nu m-am putut abține să nu plâng. M-am așezat pe podea, în suferință, și am privit la acești polițiști diabolici, fiecare dintre ei holbându-se la mine cu o furie animalică, precum demonii din adâncuri, care nu voiau altceva decât să mă sfâșie în bucăți și nu puteam să nu încep să mă simt slăbită. M-am plâns în tăcere lui Dumnezeu: „Dumnezeule Atotputernic, când vor înceta să mă chinuie acești polițiști malefici? Chiar nu mai pot rezista…” Mă simțeam atât de slăbită încât eram gata să mă prăbușesc și nu puteam să nu mă gândesc: „Ce-ar fi dacă le spun doar un lucru? Atunci nu va mai trebui să sufăr…” Dar apoi m-am gândit imediat: „Dacă spun un singur lucru, sunt o iudă, ceea ce înseamnă că Îl trădez pe Dumnezeu.” Un zbucium amar mi s-a dezlănțuit în inimă și exact atunci mi-am amintit cuvintele lui Dumnezeu, „Ar trebui să faceți ceea ce este plăcut pentru toți, ceea ce aduce beneficii tuturor oamenilor și ceea ce aduce beneficii propriei voastre destinații, altfel cel care suferă în mijlocul dezastrului nu va fi nimeni altul decât tu” („Pregătește suficiente fapte bune pentru destinația ta” din Cuvântul Se arată în trup). „Nu voi mai arăta milă celor care nu Mi-au arătat credință în vremuri de necaz, pentru că îndurarea Mea se întinde doar până aici. În plus, nu am nicio slăbiciune pentru cineva care M-a trădat odată, cu atât mai puțin Îmi place să Mă asociez cu cei care vând interesele prietenilor lor. Aceasta este firea Mea, indiferent de cine ar putea fi persoana” („Pregătește suficiente fapte bune pentru destinația ta” din Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu au fost ca o străfulgerare de conștientizare. Nu m-am putut abține să nu fiu uimită de gândurile mele anterioare. Am reflectat: „Persecuția Satanei s-a abătut astăzi asupra mea și, în loc să mă gândesc la modul în care să mă bazez pe Dumnezeu pentru a-i birui pe acești diavoli și cum să rămân neclintită și să depun mărturie pentru El, am fost, în schimb, preocupată de propriul meu trup. Nu mă fac acestea egoistă și demnă de dispreț? Dumnezeu este drept și sfânt și, dacă mi-aș trăda frații și surorile și aș deveni o iudă mârșavă, nu I-aș jigni firea lui Dumnezeu și, prin urmare, m-aș trimite la pieire? Voința lui Dumnezeu de a permite acestor polițiști diabolici să mă schingiuiască astăzi este pentru a-mi permite să văd clar esența demonică a guvernului PCC de împotrivire în mod sălbatic față de Dumnezeu și de a se transforma într-un dușman al lui Dumnezeu, astfel încât să fiu mai capabilă să-mi întorc inima către Dumnezeu, să-mi păstrez devotamentul față de El, să rămân neclintită și să depun mărturie pentru Dumnezeu.” Ajungând la aceste concluzii, am simțit vinovăție și am regretat nesupunerea mea. Mi-am dorit să mă căiesc în fața lui Dumnezeu. Indiferent cât de mult m-ar răni sau tortura poliția, voi refuza să trădez pentru bunăstarea trupului. Voiam doar să mă supun orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu, să îndur toate suferințele, să rămân neclintită și să depun mărturie pentru Dumnezeu pentru ca, prin acțiunile mele, să-mi dovedesc devotamentul față de El. Chiar dacă m-ar costa viața, nu voi deveni o iudă și nu-L voi trăda pe Dumnezeu! Până la ultima suflare, nu voi capitula și nici nu voi ceda niciodată în fața Satanei! În acea seară, acești polițiști diabolici mi-au ordonat să stau pe podea cu picioarele întinse, apoi mi-au ridicat forțat brațele încătușate la spate și imediat am simțit o durere intensă în brațele și încheieturile mele deja rănite. Polițiștii, înnebuniți de furie, au pornit un ventilator la nivelul maxim și l-au îndreptat către mine, suflând peste corpul meu un curent de aer rece. Îmi era atât de frig încât tremuram încontinuu, iar dinții îmi clănțăneau în gură. La acel moment eram la menstruație și, în loc să-mi permită să-mi schimb absorbantul, acești polițiști diabolici mi-au ordonat să mă descurc fără. Dar, chiar și așa, polițiștii aceștia malefici nu s-au oprit. Au adus o vargă dintr-o ramură moale de copac și m-au biciuit cu ea peste tot, fiecare lovitură lăsând o urmă însângerată. A fost atât de dureros încât încercam să mă feresc zvârcolindu-mă, dar când polițiștii au văzut că evitam loviturile, m-au bătut și mai crunt, spunând în timp ce mă loveau: „Să vedem dacă vei vorbi acum! Te voi lăsa oloagă în seara asta!” Cruzimea și ticăloșia acestor ofițeri de poliție malefici erau înfiorătoare dar, mulțumită îndrumării și ocrotirii lui Dumnezeu, nu m-am supus lor, iar aceștia nu au obținut nimic din acea rundă de interogatorii.
În toiul acelor câtorva zile de interogatoriu brutal, un ofițer de la Brigada de Securitate Națională a continuat să se prefacă a fi un „polițist bun”, încercând în zadar, prin tactici blânde, să mă facă să trădez biserica. Acesta avea o expresie a feței plăcută, blândă, mi-a turnat apă, mi-a adus un măr și, cu falsă amabilitate, a spus: „Este mare păcat să suferi așa la o vârstă atât de fragedă. Spune-ne doar ce vrem să știm și toate acestea pot înceta. Poți pleca acasă. Soțul și fiul tău așteaptă cu nerăbdare să te vadă!” Inițial, am crezut că pare drăguț, însă el era mai hain și mai răuvoitor decât oricare dintre ei. Când a văzut că nu aveam de gând să-i spun, expresia lui s-a preschimbat într-un rânjet fioros, dezvăluindu-și în întregime natura animalică, și a început să mă tortureze cu mai multă cruzime și fără pic de milă. M-a dus în sala principală a secției de poliție, unde m-a obligat să stau singură într-un colț timp de două ore în frig, iar după ce s-a întors și a strigat după mine, a crezut că nu răspunsesem suficient de tare, așa că m-a forțat să-mi întind picioarele, strivindu-mi apoi cu brutalitate rotula, după aceea ridicându-mi cu violență mâinile care îmi erau încătușate la spate. Am auzit un trosnet în zona taliei, apoi am simțit o durere cumplită și am țipat, după care nu am mai simțit absolut nimic de la mijloc în jos. Nu mi-am imaginat niciodată că țipătul meu îl va înfuria pe acest diavol. El a zbierat furios la una dintre slugile sale: „Ia o cârpă și îndeasă-i-o în gură, ca să nu mai urle din nou!” Au adus o zdreanță urât mirositoare și mizerabilă și mi-au îndesat-o în gură, ceea ce m-a făcut să-mi vină să vomit. El a urlat la mine: „Ține-o cu dinții! Să nu îndrăznești să arunci cârpa!”, în timp ce continua să mi-o îndese în gură. Confruntându-mă cu aceste animale mârșave, nu mi-a mai rămas nimic altceva în inimă decât o ură amară. Îi uram atât de tare încât nu mai aveam lacrimi. Pe urmă, acest ofițer al diavolului a continuat să mă interogheze și, când a văzut că tot nu-i voi spune, mi-a apăsat din nou pe picioare în timp ce îmi ridica în aer brațele încătușate. A fost atât de dureros încât brusc m-a cuprins o transpirație rece și, din nou, am țipat involuntar. Când a văzut că tot refuz să vorbesc, le-a spus slugilor sale: „Luați-o de aici!” Doi polițiști diabolici m-au ridicat de jos dar, la momentul respectiv, deja nu mai puteam sta dreaptă. Cu spatele încovoiat, a trebuit să merg încet, cu pași mărunți. Fiind în chinuri groaznice, slăbiciunea, deznădejdea și neputința mi s-au strecurat din nou în minte. Nu știam cât mai puteam rezista, așa că, în inima mea, m-am rugat lui Dumnezeu, iar și iar, cerând ocrotirea lui Dumnezeu Atotputernic, astfel încât, chiar dacă trebuia să mor, să nu-L trădez.
După aceea, am văzut că Dumnezeu Atotputernic a înțeles pe deplin slăbiciunea mea și că fusese milos și mă protejase în secret în tot acest timp. Când acești polițiști diabolici au venit din nou să mă interogheze, m-au amenințat: „Dacă nu vorbești, te vom duce în alt loc și te vom așeza într-un scaun electric. Odată ce pornim curentul electric, vei leșina și, chiar dacă nu vei muri, vei rămâne infirmă!” Auzind cuvintele ofițerului diabolic, nu m-am putut abține să nu mă tem. Am crezut că nu pot rezista unui astfel de tratament inuman, așa că m-am rugat numaidecât lui Dumnezeu și, în acel moment, mi-am amintit cuvintele lui Dumnezeu: „Când oamenii sunt gata să-și sacrifice viețile, totul devine neînsemnat și nimeni nu-i poate învinge. Ce ar putea fi mai important decât viața?” („Capitolul 36” din „Interpretări ale tainelor cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers” în Cuvântul Se arată în trup).Da, viața mea era în mâinile lui Dumnezeu. Dumnezeu o controlează și o stăpânește și dacă trăiam sau muream nu depindea de poliție. Dacă îmi riscam într-adevăr viața, puteam să-l înving pe Satana. În acel moment, eram încărcată de credință și dispusă să-mi risc viața, să o pun în mâinile lui Dumnezeu și să mă supun orchestrărilor și rânduielilor Lui. Nu mi-am imaginat niciodată că, exact atunci, îl voi auzi pe unul dintre acei polițiști diabolici spunând că scaunul electric era, de fapt, stricat și că electricitatea nu putea fi pornită. În acel moment, am simțit profund că Dumnezeu Atotputernic era cu mine în fiecare moment. Chiar dacă eram într-un bârlog de demoni, Dumnezeu a rămas lângă mine. El mi-a permis să experimentez suferința, dar nu i-a lăsat pe acești demoni satanici să-mi ia viața. I-am mulțumit lui Dumnezeu Atotputernic pentru ocrotirea Sa miraculoasă și pentru că mi-a permis să scap! Credința mea a devenit mai solidă și eram dispusă să suport orice suferință pentru a rămâne neclintită și pentru a depune mărturie pentru Dumnezeu. Acești polițiști diabolici ieșiți din minți m-au torturat și m-au interogat șase zile și cinci nopți, nepermițându-mi să mănânc, să beau apă sau să dorm. Acest fapt mi-a permis să văd clar că guvernul PCC nu este altceva decât o adunătură de tâlhari și mafioți. A fi în ghearele lor însemna a fi în ghearele unor diavoli nemiloși, violenți și, fără grija și ocrotirea lui Dumnezeu Atotputernic, m-ar fi torturat până la moarte. În ciuda faptului că această poliție malefică nu mi-a permis să mănânc, să beau sau să dorm timp de mai multe zile și, de asemenea, m-a torturat în toate felurile posibile, nu m-am simțit niciodată însetată, flămândă sau obosită. Ofițerii Brigăzii de Securitate Națională au spus că nu văzuseră niciodată pe cineva tânăr să reziste atâtea zile. Am înțeles în profunzime că imensa forță vitală a lui Dumnezeu Atotputernic era cea care îmi susținea învelișul acesta trupesc, dăruindu-mi viață și dându-mi puterea de a continua până la sfârșit. Așa cum a spus Domnul Isus, „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4:4). Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic spun: „Dumnezeu Își folosește viața pentru a alimenta toate lucrurile, atât pe cele vii, cât și pe cele fără viață, aducându-le pe toate la o bună rânduială, în virtutea puterii și autorității Lui. Acesta este un adevăr pe care nimeni nu îl poate concepe sau înțelege cu ușurință, iar aceste adevăruri de neînțeles reprezintă însăși manifestarea și testamentul forței vieții lui Dumnezeu” („Dumnezeu este sursa vieții omului” din Cuvântul Se arată în trup).
După aceea, când poliția a văzut că strategiile dure nu funcționează, a decis să încerce strategii mai blânde. Șeful Brigăzii de Securitate Națională a venit personal să mă interogheze. Acesta, lingușitor, mi-a scos cu blândețe cătușele, m-a invitat să iau loc și a spus cu o voce „blândă”: „Ești foarte nechibzuită. Nu ai nicio funcție și nu ești vreo autoritate în biserică. Te-au trădat, iar tu ești aici împotrivindu-te nouă în numele lor. Chiar merită? De asemenea, dacă tu crezi în Dumnezeu Atotputernic, în viitor, fiul tău va fi împiedicat să dea admitere la universitate, să intre în armată sau să devină funcționar public. Iar soțului tău nu îi pasă de tine. Poate că deja și-a găsit pe altcineva și te-a părăsit… Cert este că știm deja totul despre situația ta. Chiar dacă nu ne spui nimic, te putem oricum acuza de o infracțiune, deoarece aceasta este țara PCC-ului. Noi decidem ce se întâmplă. Tot noi decidem câte zile rămâi în arest. Chiar dacă mori aici, nu ni se va întâmpla nimic, așa că ai putea la fel de bine să mărturisești! China este diferită de alte țări. Chiar dacă nu ne spui nimic, tot te putem acuza și condamna de o infracțiune.” Auzind toate aceste moduri diferite în care încerca să mă ispitească cu bunătate, inima îmi trepida și m-am simțit nespus de nefericită. Nu știam ce să fac, așa că, în inima mea, am strigat: „Dumnezeule Atotputernic! Știi că statura mea este prea mică și că am atâtea cusururi. Nu știu să trec prin asemenea experiențe sau să fac față unor astfel de circumstanțe. Te implor să mă îndrumi.” În acel moment am găsit din nou o îndrumare în cuvintele lui Dumnezeu: „Poporul Meu trebuie să fie întotdeauna în alertă împotriva uneltirilor viclene ale lui Satana […] ceea ce vă va împiedica să cădeți în capcana lui Satana, moment în care va fi prea târziu pentru regrete” („Capitolul 3” din „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers” în Cuvântul Se arată în trup). „De dragul Meu, tu nu trebuie să cedezi în fața niciunei forțe întunecate. Bizuie-te pe înțelepciunea Mea pentru a merge pe calea cea perfectă; nu permite conspirațiilor Satanei să preia controlul” („Capitolul 10” din „Cuvântări ale lui Hristos la început” în Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au luminat inima și am găsit o cale de a practica. M-am gândit în sinea mea: „Bineînțeles! Satana a fost cel care a folosit niște pârghii emoționale pentru a mă induce în eroare și a mă înșela. Ar trebui să văd dincolo de șiretlicurile sale, să-l înving cu înțelepciune și să nu mă las păcălită. Toate lucrurile și toate rânduielile sunt în mâinile lui Dumnezeu. Chiar dacă voi sta în închisoare până când vor rugini gratiile, nu trebuie niciodată să mă supun Satanei și să-L trădez pe Dumnezeu!” Acum, îmi era mult mai clar ce trebuie să fac. În fața provocărilor și ispitelor sale, am rămas tăcută, m-am rugat și mi-am liniștit inima în prezența lui Dumnezeu. Apoi, i-am spus furioasă: „O să vă dau în judecată! Nu numai că ați încercat să-mi smulgeți o mărturisire prin tortură, ci m-ați și acuzat pe nedrept de o infracțiune!” Cu un chicot sinistru, mi-a spus: „Ei bine, nu te-am lovit. N-ai decât să ne dai în judecată. Aceasta este țara PCC-ului. Nimeni nu te va susține.” Cuvintele lui m-au făcut să urăsc până în măduva oaselor maleficul guvern PCC. Într-adevăr, acest diavol bătrân chiar nu avea niciun fel de respect pentru lege sau moralitate. După aceea, a scos un teanc de cărți de identitate ale fraților și surorilor mele ca să le identific, întrebându-mă dacă îi cunosc și sperând în zadar că îi voi trăda. I-am răspuns cu amărăciune: „Nu îi cunosc pe absolut niciunul dintre ei!” Când a auzit asta, chipul i s-a înroșit de furie. A văzut că, într-adevăr, nu îi voi spune nimic și a plecat mânios. În acea după-amiază, m-au dus la casa de detenție și m-au amenințat cu răutate, spunând: „În casa de detenție te vom obliga să te ghemuiești lângă apă și să decojești usturoi, astfel, după câteva zile, mâinile tale vor putrezi în întregime!” În timp ce vorbeau, ei rânjeau batjocoritor și râdeau cu trufie și, în privirile lor animalice, am văzut fața demonică a Satanei, nemiloasă și fioroasă!
După ce am fost ținută o lună în casa de detenție, poliția a pretins că, dacă plătesc 20.000 de yuani, puteam merge acasă. Am spus că nu îi am și, prefăcându-se că ar negocia, au spus că ar fi la fel de buni și 10.000. Când le-am spus că nu am niciun ban, iritarea lor s-a transformat imediat în mânie și mi-au spus batjocoritor: „Dacă nu ai niciun ban, te așteaptă reeducarea prin muncă! Când vei ieși, soțul tău nici măcar nu te va mai vrea!” Le-am spus cu hotărâre: „Bine atunci, nu-mi pasă!” Și așa, fără ezitare, m-au acuzat de infracțiunile de „perturbare a ordinii sociale” și de „obstrucționarea aplicării legii” și m-au condamnat la un an de reeducare prin muncă. Acest lucru mi-a arătat și mai clar că guvernul PCC este un diavol satanic fără niciun respect pentru viețile omenești, ceea ce îl face un dușman al lui Dumnezeu! În acest iad de pe pământ, stăpânit de demoni, unde Dumnezeu este privit ca un dușman de moarte, partidul aflat la putere este lege și ordine divină, iar cei care trăiesc sub puterea sa nu beneficiază deloc de drepturile omului sau de libertăți, cu atât mai puțin de libertate religioasă! În acel moment, nu am putut să nu-mi amintesc cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic: „Este pentru a da glas, fără rezervă, urii care vă umflă piepturile, pentru a eradica microbii mucegăiți, pentru a vă permite să părăsiți această viață care nu e diferită de aceea a unui bou sau a unui cal, să nu mai fiți sclavi, să nu mai fiți călcați în picioare în voie sau comandați de către marele balaur roșu; nu veți mai aparține acestei națiuni ratate, nu îi veți mai aparține odiosului mare balaur roșu, nu veți mai fi înrobiți de el. Cuibul demonilor va fi făcut cu siguranță bucăți de către Dumnezeu și voi veți sta alături de Dumnezeu – îi aparțineți lui Dumnezeu, și nu acestui imperiu de sclavi. Dumnezeu urăște de mult această societate întunecată până în măduva oaselor Lui. Scrâșnește din dinți, disperat să-Și înfigă picioarele deasupra acestui șarpe bătrân, odios și rău, ca să nu se mai ridice vreodată și să nu mai abuzeze vreodată de om; El nu-i va scuza acțiunile din trecut, nu îi va tolera înșelarea omului, va regla conturile pentru fiecare dintre păcatele lui de-a lungul epocilor; Dumnezeu nu va fi sub nicio formă îngăduitor față de această căpetenie a tuturor relelor[1]. El o va nimici complet” („Lucrarea și intrarea (8)” din Cuvântul Se arată în trup). În acel moment, m-am umplut atât de mâhnire, cât și de mânie, pentru că am văzut cât de perfid, viclean și înșelător este cu adevărat guvernul chinez. Acesta susține că respectă lozinci precum „libertatea credinței religioase, protejarea drepturilor și intereselor legitime ale cetățenilor” dar, de fapt, tulbură și distruge fără scrupule lucrarea lui Dumnezeu, arestând, maltratând, amendând și ucigând pe cei care cred în Dumnezeu Atotputernic ori de câte ori îi face plăcere și îi obligă nemilos pe oameni să-L respingă, să-L trădeze pe Dumnezeu și să se supună guvernării sale întunecate. Omenirea a fost creată de către Dumnezeu și este firesc și corect să credem în Dumnezeu și să Îl slăvim, dar guvernul reacționar PCC este împotriva Cerului și naturii, încercând să alunge venirea adevăratului Dumnezeu. Acesta îi persecută inuman pe credincioșii în Dumnezeu, folosind amenințări, ispitiri, incriminări false, confesiuni forțate și tortură. Crimele sale sunt atroce, oribile și pline de ură! Josnicia și răutatea sa m-au făcut să-l detest din tot sufletul și am devenit mai hotărâtă ca niciodată ca mai bine să mor decât să-l urmez vreodată, iar credința și hotărârea mea de a-L urma pe Dumnezeu Atotputernic și de a merge pe calea cea dreaptă în viață au fost mai ferme ca niciodată.
În august 2010, după ispășirea pedepsei, am fost eliberată. Când m-am întors acasă, am aflat că, în timp ce îmi executam sentința, soțul meu a fost și el sub supravegherea poliției timp de un an. În timpul acelui an, seara, polițiștii în civil îi monitorizau adesea acțiunile, din spatele casei noastre, spionându-l și supraveghind casa, soțului meu fiindu-i imposibil să se întoarcă acasă sau să aibă un loc în care să se poată simți în siguranță. În timpul zilei, trebuia să muncească afară, iar noaptea trebuia să doarmă în grămada de lemne de foc de lângă casa noastră, fiindu-i astfel imposibil să aibă un somn odihnitor. După ce am fost eliberată, am descoperit că aceste slugi ale poliției au răspândit zvonuri despre mine în sat, i-au instigat pe toți cei din sat să mă abandoneze și l-au trimis pe directorul femeilor din sat să mă supravegheze. De asemenea, mi-au cerut să scriu o declarație prin care să promit că nu voi părăsi orașul. M-au privat de toată libertatea personală. După ce am stat acasă o lună, am fost din nou forțată de 3-4 ofițeri de poliție să merg la Brigada de Securitate Națională pentru un interogatoriu. M-au imobilizat din nou într-un scaun metalic și au încercat să mă forțeze să le dau informații despre Biserica lui Dumnezeu Atotputernic. Când membrii familiei mele au venit să mă scoată de-acolo, le-au spus arogant: „Dacă doriți ca ea să fie eliberată, va trebui să plătiți o amendă de 20.000 de yuani sau să o faceți să ne dea informații despre Biserica lui Dumnezeu Atotputernic. În caz contrar, va fi condamnată la cinci ani de reeducare prin muncă!” Familia mea nu avea atâția bani, așa că a trebuit să se întoarcă acasă frustrată și neputincioasă. Am înțeles în profunzime că acești demoni au vrut din nou să folosească arestarea pentru a mă forța să-L trădez pe Dumnezeu, așa că, în inima mea, am apelat numaidecât la Dumnezeu prin rugăciune: „Dumnezeule Atotputernic, Satana îmi joacă din nou feste astăzi, sperând în zadar să mă forțeze să Te trădez, dar nu îi voi lăsa să mă păcălească. Oricât de mulți ani de muncă trebuie să fac, voi mărturisi ferm pentru a-Ți face pe plac.” Imediat ce am făcut jurământul în inima mea de a mărturisi ferm, indiferent cât de mult aș suferi, am văzut faptele miraculoase ale lui Dumnezeu: când acești polițiști diabolici au văzut că nu vor obține nimic cu interogatoriile lor, m-au eliberat în seara aceea. I-am mulțumit lui Dumnezeu Atotputernic pentru că mi-a deschis o cale și m-a salvat din nou din ghearele Satanei.
Nu am îndrăznit niciodată să-mi imaginez că voi ieși cu viață din miezul unei astfel de persecuții nemiloase din partea guvernului PCC. Fără îndrumarea cuvântului lui Dumnezeu Atotputernic, fără grija și ocrotirea lui Dumnezeu Atotputernic și fără puterea nesfârșită oferită de Dumnezeu, propria mea viață fragilă ar fi putut fi stinsă și înghițită în orice moment de către acești diavoli inumani și nu aș fi fost niciodată capabilă să rămân neclintită în fața Satanei. Acest fapt m-a făcut să înțeleg cu adevărat autoritatea și puterea cuvintelor lui Dumnezeu Atotputernic, mi-a permis să simt transcendența și măreția forței vitale a lui Dumnezeu Atotputernic și să experimentez dragostea autentică a lui Dumnezeu și proviziile pentru viață pe care El mi le-a oferit! Dumnezeu Atotputernic a fost Cel care m-a îndrumat iar și iar pentru a învinge ispitele Satanei, pentru a-mi depăși frica de moarte și pentru a ieși din acel iad de pe pământ. Am experimentat profund faptul că numai dragostea pentru omenire a lui Dumnezeu Atotputernic este sinceră, că Dumnezeu Atotputernic este singurul pe care mă pot baza și că El este singura mea mântuire. Am depus un jurământ până la moarte de a mă lepăda și de a-l respinge pe Satana, de a urmări adevărul, de a-L urma veșnic pe Dumnezeu Atotputernic și a de a merge în viață pe calea cea dreaptă și luminoasă!
Note de subsol:
1. „Căpetenia tuturor relelor” se referă la bătrânul diavol. Expresia sugerează neplăcere extremă.
Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic
