Dacă vrei să crezi, dacă vrei să-L câștigi pe Dumnezeu@și mulțumirea Lui, dacă nu înduri durerea@și nu depui efort, nu vei fi capabil@să obții aceste lucruri. Ai auzit multe predici. Dar chiar dacă ai auzit, nu înseamnă că vorbele sunt ale tale.
Citește mai multCând Isus a venit în lumea oamenilor, El Epoca Legii a încheiat și a adus Epoca Harului. În zilele de pe urmă, Dumnezeu din nou S-a Întrupat, Epoca Harului El a-încheiat și Epoca Împărăției a adus. Cei care acceptă a doua întrupare a lui Dumnezeu vor fi conduși în Epoca Împărăției și îndrumarea lui Dumnezeu ei vor avea. După ce de păcatele sale omul a fost iertat, Dumnezeu pentru a-l călăuzi S-a întors întrupat de El spre noua epocă omul va fi îndrumat. El a început lucrarea Sa de judecată pentru a-l aduce pe om pe un tărâm mai înalt. Cei care se supun, de-un adevăr înalt se vor bucura, mărețe binecuvântări vor câștiga, și-n lumină cu adevărat vor trăi. Adevărul, calea și viața vor dobândi.
Citește mai multCăutând urmele pașilor lui Dumnezeu, trebuie să căutăm voia lui Dumnezeu, să căutăm cuvintele și cuvântările Lui, să căutăm cuvintele și cuvântările Lui, Pentru că acolo unde sunt cuvintele Lui noi, acolo este vocea, vocea lui Dumnezeu; acolo unde sunt urmele pașilor lui Dumnezeu, acolo sunt faptele Lui, sunt faptele lui Dumnezeu. Acolo unde este expresia lui Dumnezeu, acolo-i arătarea, arătarea lui Dumnezeu și acolo unde-i arătarea lui Dumnezeu, acolo sunt calea, adevărul și viața.
Citește mai multEști conștient de povara, datoria și însărcinarea de pe umerii tăi? Unde este simțul tău istoric al misiunii? Cum vei fi un stăpân bun în următoarea epocă? Este simțul tău de stăpânire puternic? Cum vei îl vei explica pe stăpânul tuturor lucrurilor? E chiar stăpânul tuturor vietăților sau stăpânul întregii lumi materiale? Care e planul tău pentru următoarea etapă a lucrării? Câți oameni așteaptă să-i păstorești? Câți oameni așteaptă să-i păstorești? Nu simți că sarcina ta e foarte grea? Nu simți că sarcina ta e foarte grea?
Citește mai multDumnezeu vă dăruiește viață; e un dar primit de la El. Și e de datoria voastră să Îi fiți martori. Dumnezeu vă dă a Sa slavă, viața Lui pe care israeliții n-au avut-o. Deci trebuie să Îi dedicați viața și tinerețea voastră. Aveți parte de slava lui Dumnezeu, deci trebuie să-I fiți martori. Este rânduit. Aveți parte de slava lui Dumnezeu, deci trebuie să-I fiți martori. Este rânduit.
Citește mai multTrecând prin vremuri cu Dumnezeu, cine-a știut că Dumnezeu conduce tot, destinul tuturor ființelor vii, orchestrând, ghidând totul? Mintea umană asta n-a cuprins nu pentru că-s vagi căile lui Dumnezeu sau că planul Său nu s-a realizat. Pentru că sufletul și inima omului sunt departe de Dumnezeu. Chiar și când Îl urmează pe Dumnezeu, chiar de nu pot vedea, ei sunt tot în serviciul Satanei. Nimeni nu caută pașii sau apariția lui Dumnezeu. Niciunul nu vrea protecția și grija Lui. Dar sunt dispuși să depindă de cel rău pentru a se adapta la această lume și crezurilor ei. Inima și sufletul omului cad în mâinile Satanei și devin hrană pentru Satana. Ei devin hrană pentru Satana. Inima și sufletul omului au devenit lăcașul lui Satana, unde se joacă-așa cum vrea. Înțelegerea omului pălește, nu-și mai vede valoarea și scopul, ce înseamnă să fii uman, nu-L mai caută pe Dumnezeu, inimile ignoră legile și legământul lui Dumnezeu.
Citește mai multÎn multă din lucrarea lui Dumnezeu oricine cu experiență reală simte venerație, se teme de El, ceea ce-i mai mult decât admirație. Judecata și mustrarea Lui îi fac pe oameni să-I vadă firea și să-L venereze în inimile lor. Dumnezeu e menit să fie venerat și ascultat, căci ființa și firea Lui diferă de cele ale ființelor create, sunt deasupra ființelor create. Doar El merită venerație și supunere.
Citește mai multAtât de mulți oameni cred, dar atât de puțini înțeleg ce e credința-n Dumnezeu, ce să facă să fie după inima Lui. Mulți știu cuvântul „Dumnezeu” sau expresia „lucrarea Lui”, dar nu-L cunosc, nu știu ce face El de fapt. Nu-i de mirare că au o credință oarbă. Nu o iau în serios pentru că e neobișnuită și stranie. Departe sunt de cerințele Lui. Dacă nu-L cunoști pe El și lucrarea-I, te poate El folosi? Poți împlini dorința lui Dumnezeu? Să crezi că Dumnezeu există nu e de-ajuns. E prea simplu, e prea religios. Nu e precum credința adevărată-n El. Credința reală e să-I trăiești lucrarea, cuvintele, crezând că El e suveran peste tot. Astfel te poți elibera de o fire depravată, să-ndeplinești dorințele lui Dumnezeu și să-L cunoști. Aceasta-i calea către credința-adevărată-n El. Aceasta-i calea către credința-adevărată-n El.
Citește mai multLucrarea Duhului Sfânt se schimbă zilnic, din ce în ce mai înaltă, cu revelații mai mari. Așa lucrează Dumnezeu să desăvârșească omenirea. De-omul nu ține pasul, poate fi lăsat în urmă. Fără o inimă ascultătoare, omul nu poate continua până la sfârșit. Cei ce nu se supun prin natura lor și se opun voit vor fi lăsați în urmă, căci lucrarea lui Dumnezeu e urgentă. Doar cei ce se supun și se smeresc de bunăvoie pot progresa până la sfârșit, până la sfârșitul drumului. Epoca veche a trecut, iar aceasta-i una nouă. Când vine-o altă epocă, trebuie făcută o nouă lucrare. Și-n epoca ultimă, când Dumnezeu desăvârșește omul, va lucra așa repede, făcând lucrarea nouă.
Citește mai multTreziți-vă, frați! Treziți-vă, surori! Ziua lui Dumnezeu nu va întârzia. Timpul e viață, profitați de el. Timpul nu este departe! Dacă dați examene și nu le treceți, puteți încerca din nou și să învățați. Trebuie să știți că ziua lui Dumnezeu nu va fi amânată. Credeți în Dumnezeu, Salvatorul vostru! Atotputernicul vostru! Vegheați! Timpul pierdut nu se va întoarce. Nu este remediu pentru regret. Cum să vă spună Dumnezeu aceasta? Cuvântul Lui nu este demn de atenția voastră și de cugetarea voastră? Amintiți-vă, Dumnezeu vă îndeamnă, spunând aceste cuvinte bune. Sfârșitul e-naintea voastră, dezastre se apropie. E viața voastră importantă sau ce mâncați și ce purtați? A venit timpul să cugetați la aceste lucruri. Credeți în Dumnezeu, Salvatorul vostru! Atotputernicul vostru!
Citește mai multScena zugrăvită în Biblie „Porunca lui Dumnezeu pentru Adam” este înduioșătoare și emoționantă. Deși imaginea Îl conține doar pe Dumnezeu și om, relația dintre cei doi este așa de intimă, că începem să simțim uimire și admirație. Dragostea lui Dumnezeu e dăruită gratis omului, înconjoară omul. Omul, inocent și pur, nestânjenit de nicio grijă, trăiește în extaz în ochii lui Dumnezeu. Dumnezeu are grijă de om și omul trăiește sub aripile Lui. Tot ce face omul, toate cuvintele și faptele lui sunt legate de Dumnezeu, nu pot fi despărțite. Dumnezeu a fost responsabil pentru om din momentul în care l-a creat. Ce fel de responsabilitate este aceasta? El trebuie să-l protejeze pe om și să aibă grijă de-acesta. El speră ca omul să aibă încredere, să aibă încredere și să se supună cuvintelor Lui. A fost primul lucru așteptat de Dumnezeu de la rasa umană.
Citește mai multFiul Omului continuă să vorbească. Acest om mic ne-ndrumă în lucrarea lui Dumnezeu pas cu pas. Am trecut prin multe încercări și certări și am fost și încercaţi cu moartea. Aflăm despre dreptatea și maiestatea lui Dumnezeu. Ne bucurăm de compasiunea și iubirea Lui. Îi apreciem înțelepciunea și puterea, vedem că-I încântător şi dornic să mântuiască omul.
Citește mai mult